Home

ORDONANTA DE URGENTA nr. 34 din 17 aprilie 2000 privind produsele agroalimentare ecologice | Produse biologice | Programul Sapard | Legislatie | Autoritatea Nationala a Produselor Ecologice | Statiuni de cercetare agricola | Asociatii ale producatorilor si procesatorilor | ferme agricole ecologice | Utilaje specifice | Seminte organice certificate | Produse utilizabile in agricultura ecologica | Firme de certificare | Conferinte , simpozioane, seminarii, intalniri | Comunicat de presa | Invatamint agricol | Articole, carti, reviste de specialitate | Bursa agribio | Cautare de parteneri | Linkuri | Colaboratori | Forum
Agricultura biologica in Romania
România nu poate exporta produse ecologice

România nu poate exporta produse ecologice

Produsele agricole netratate chimic obtinute în România sunt speculate de firme străine din domeniu, în frunte cu cele unguresti, care le iau de aici pe preturi derizorii pentru a le revinde cu un profit foarte bun pe pietele occidentale. Aceasta se întâmplă pentru că România nu mai are un sistem de certificare recunoscut asa că sunt folosite mărcile unor firme străine pentru ca produsele agricole să ajungă pe pietele unde sunt foarte căutate.

        Agricultura biologică  se dezvoltă în lume de 28 de ani, timp în care au apărut piete organizate oficial, chiar zone bio. Occidentul pare să se fi săturat de produsele tratate chimic si începe să descopere valentele unei agriculturi în care produsele rezultate sunt naturale sută la sută, fără îngrăsăminte chimice, fără tratamente cu ierbicide sau alte substante care pot dăuna organismului uman. Din nefericire, România, care are un imens potential în acest sens, a pierdut startul în această competitie. Produsele bio românesti sunt exportate sub certificare străină, motiv pentru care producătorii români sunt plătiti cu sume derizorii.

        De fapt, România nici nu are un export de produse agricole biologice recunoscut - spune Olimpia Vorovenci, directorul executiv al «Bioagrocrest», o societate care se ocupă cu formarea sistemelor de certificare pentru produsele agriculturii biologice. Desfiintarea fostului Inspectorat General de Standardizare (IGS) a făcut ca produsele noastre să nu mai poată ajunge pe pietele importante. IGS era recunoscut international,  iar acum încercăm prin eforturi proprii să creăm un sistem care să-l înlocuiască.

        Cantitativ, România vinde produse agricole, dar numai sub certificare străină. Ungaria, spre exemplu, este cel mai mare exportator de produse bio din Europa de Est. România, desi este cel mai mare producător, nu poate exporta pentru că produsele sale nu sunt certificate. Avem cea mai curată agricultură, poate si pentru că, din cauza sărăciei, nu ne-am permis o chimizare atât de mare.

        Deocamdată, potentialul agricol al României este folosit de străini care au înfiintat ferme bio. Ceea ce este aberant este faptul că, uneori, produsele biologice exportate de România, după ce au fost ambalate si etichetate în Occident, ajung înapoi în tară, dar cu preturi de câteva ori mai mari. (SERGIU AXINTE)